Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti vă invită luni, 30 ianuarie 2012, să luaţi parte la un nou spectacol al Teatrului Studenţesc Podul. De la 18.30, va avea loc premiera piesei „Fără decor, costume şi toate celelalte … dar cu actori”, în regia maestrului Cătălin Naum. Piesa este un colaj de fragmente din operele lui Ion Luca Caragiale şi Mihai Eminescu.
La conferinţa de presă care va preceda piesa începând cu ora 17.00, vor participa mai mulţi foşti elevi ai profesorului Cătălin Naum, printre care şi actorii Dragoş Bucur, Gianina Corondan şi Dan Bordeianu.
***
Evenimentul se doreşte a fi semnalul unui nou început de drum pentru Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, după ce şi-a schimbat conducerea în septembrie anul trecut. CCSB îşi propune să joace un rol mult mai important în promovarea adevăratelor valori, prin introducerea de activităţi culturale, artistice şi educative noi, care să-i atragă şi să-i stimuleze pe studenţii din Capitală.
Cu această ocazie, se va face şi inaugurarea sălii mari a Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti după procesul de renovare prin care a trecut în ultimul an.
***
Teatrul Studenţesc Podul are o istorie veche fiind înfiinţat în anul 1967 la iniţiativa unor studenţi la I.A.T.C. (Magda Bordeianu, Teodor Şugar şi Grigore Popa). Timp de 45 de ani, CCSB a reprezentat „casa” teatrului condus din 1970 de regizorul Cătălin Naum.
„Teatrul Studenţesc Podul înseamnă viaţă, înseamnă pasiune, înseamnă să „înveţi” să simţi piesele în care joci, să respiri artă teatrală înainte să o poţi practica. Sufletului acestuia este fără îndoială maestrul Cătălin Naum”, a declarat directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, Roxana Niculae.
Consideratii generale
In Romania, multi oameni sunt amatori de filme indiene. Filme in care dansul este un ingredient esential pentru succesul la public. Unele dintre aceste filme au la baza carti scrise de celebri autori indieni, care au fost tradusi si la noi, de editura Taj Books & Media.
Unii experti occidentali spun ca aceste dansuri pot funcţiona ca terapie, impotriva anxietatii si a depresiei. Dansul indian solicita toti muschii corpului, incepand de la muschii ochilor pana la muschii picioarelor si presupune concentrarea asupra universului interior, detasarea de factorii de stres fizic si psihic.
De-a lungul secolelor, in istoria Indiei, dansul a avut o conotatie religioasa, fiind realizat in temple, de devadasis, care ilustrau dansurile spiritelor feminine ale apelor din mitologia indiana (apsaras). Mai tarziu, dansurile au devenit distractii rafinate, ce se desfasurau in palatele regilor si nobililor indieni.
In zilele noastre, dansurile din filmele Bollywood sunt o alternativa mai moderna si mai accesibila publicului larg, fata de dansurile clasice. Ele au fost create pentru actorii din filmele indiene, care nu sunt dansatori profesionisti si sunt integrate in firul narativ al filmului, ilustrand intr-o maniera romantica, comica sau dramatica povestea de dragoste dintre erou si eroina.
Consideratii tehnice
Dansul indian incepe cu studiul gesturilor (mudras), al pozitiilor corpului (bhangas), al ritmului (taal), respectiv al expresivitatii faciale (abhinaya), al miscarii ochilor (drishti bheda), al modului de transmitere a emotiilor (rasa, bhava). Este un stil de dans complex pentru ca imbina elemente de teatru (exprimarea emotiilor, a simbolurilor) cu expresivitatea corporala.
O mudra poate fi definită ca o poziţie particulară a degetelor. Există 28 de mudra - gesturi cu degetele unei maini si 24 de mudra - gesturi cu degetele ambelor maini, 36 de miscari ale ochilor etc. Mudrele au un inţeles ocult, o semnificatie mistica (in diverse picturi si sculpturi, zeii indieni sunt reprezentati cu diferite mudras specifice), o eficacitate terapeutica. Au de asemenea, un aspect creativ: datorita variatelor combinatii ale acestora, un dansator poate reda o intreaga poveste publicului, daca acesta stie cum sa le decodifice si sa le interpreteze.
Despre instructori
Loredana Ungureanu este coordonator artistic in cadrul asociatiei InterAct, a realizat coregrafii de dans indian Bollywood si semiclasic in cadrul diverselor spectacole, festivaluri, concursuri, emisiuni TV. A colaborat cu indieni dansatori de dans clasic si cu diferite ansambluri artistice, in ideea de a crea spectacole complexe. A urmat cursul de limba hindi cu profesorul Usha Kiran Sood din India, la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii Bucuresti. Urmeaza in prezent cursurile de dans clasic bharata natyam, cu instructorul indian Reena Singh.
Alexandra Rosu, asistenta-coregraf in cadrul grupului de dans indian Shakti, este studenta in anul III la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, sectia Filologie, spaniola-hindi. De asemenea, este titulara a unei diplome de dans clasic indian (kathak) eliberata de Institutul Central de Limba Hindi din Agra, India (Kentriya Hindi Sansthaan).
Informatii utile
Cursurile sunt gratuite. Se plateste o taxa de inscriere de 50 de ron.
Zile de curs: - Luni, orele 18-20, Casa Studentilor, Calea Plevnei nr. 61, sala 8 demisol
- Miercuri, orele 18.00-19.30, Universitatea Bucuresti, Departamentul de Educatie Fizica si Sport, Bd. M. Kogălniceanu 36-46, sala 4
- Sambata, orele 10-12, Casa Studentilor, Calea Plevnei nr. 61, sala 8 demisol
Telefon: 0740 257 552
E-mail: lorelei_u@yahoo.com, dans_indian@yahoo.com
Web: http://www.interact-
Facebook: http://www.facebook.com/#!/
2010 l-am incheiat mai frumos ca niciodată. În noaptea de Ajun a Crăciunului deşi am muncit până la miezul nopţii nu puteam să am inima şi sufletul mai pline de bucurie şi de împlinire. Asociaţia înfiinţată în urmă cu doar câteva luni prindea viaţă, aveam proiecte care lăsau în urma lor ceva bun şi constructiv, reuşisem să aducem zâmbetul (în complicitate cu Moş-Crăciun) pe chipul a 70 de copii... Anul Nou l-am început alături de o bună prietenă pe care nu o mai văzusem de peste doi ani, iar primele luni din anul 2011 aveau să fie marcate de alte proiecte drăguţe ale Asociaţiei, ce promovau muzica şi cultura românească. Munceam 25 de h/zi, însă gândul că în sfârşit pot să fac ceva care să rămână în urma mea, care să ajute oamenii şi societatea îmi încărcau instantaneu bateriile. Ştiu că sunt mai ciudată şi că nici prietenii nu mă înţeleg, dar cum alţii preferă poate să facă shopping, eu mă relaxez şi mă simt bine când mă implic în proiecte socio-culturale.
În timp ce puneam la cale un nou eveniment cu prilejul zilei de 1 mai, am vorbit cu cel mai bun prieten al meu care era plecat de câteva luni şi care urma să vină în ţară de Paste, ca în toamnă eu sa renunţ la servici, el să revină de tot în ţară şi pe lângă Asociaţia pe care o formasem împreună să facem şi o firmă care să activeze în domeniul evenimentelor culturale, pentru că realizasem că dacă vrei ceva cu adevărat, se poate împlini şi în România. De-a lungul anilor, am vorbit ore întregi cu prietenul meu cel mai bun despre planuri şi proiecte de viitor ce nu vizau doar propria noastră existenţă ci şi pe cea a celor din jur, a ţării, a lumii... Erau vise, dar vise în care credeam şi pentru care încercam să găsim posibilităţi de a le înfăptui. El a fost omul datorită căruia am avut puterea să zâmbesc, să visez şi să cred în visele noastre, cel care nu s-a uitat ciudat la mine ca, poate într-un mod copilăresc, vreau să schimb lumea în bine, şi asta pentru că şi el visa la fel de frumos. Era omul pe care orice prieten, amic sau simplu trecător pe stradă se putea baza oricând.
Ziua de 7 aprilie este mai vie în memoria mea ca ziua de ieri. M-am trezit de dimineaţă să îmi duc maşina la revizie, apoi am fost în mall-ul unde de a doua zi începeam organizarea unui târg handmade, apoi am plecat la bancă, apoi la servici. Am deschis calculatorul, însă am lăsat messenger-ul invisible pentru că aveam multă treabă, iar facebook-ul deşi deshis automat nu am apucat să îl verific. De la servici am plecat din nou cu un coleg în mall să aranjez mesele, apoi din nou la bancă şi apoi acasă. Am deschis calculatorul dint-un automatism, însă cum ştiam că seara trebuie să mă întorc în mall pentru că veneau expozanţii şi mai aveam mese de aranjat, nu m-am uitat pe calculator şi am preferat să mă odihnesc câteva ore. M-am trezit, am vorbit la telefon cu o bună prietenă care se ducea la un concert cu o altă colegă, apoi am zbughit-o pe uşă spre mall. Evident am ajuns mai devreme, aşa că mi-am luat o cafea şi am început să lucrez la câteva acte. După câteva minute prietena cu care vorbisem la telefon înainte de a pleca de acasă m-a sunat să îmi zică că fata cu care trebuia să se vadă la concert nu mai vine şi nu vrea să vadă singură concertul aşa că vine să stea în seara aia cu mine să mă ajute cu expozanţii. Am fost foarte fericită că nu aveam să fiu singură. Pritena mea a venit, mi-a zâmbit şi s-a aşezat la masă. În câteva secunde am observat că mimica feţei i s-a schimbat. Am bănuit că ceva s-a întâmplat aşa că am întrebat-o ce este? - mă gândeam la o infinitate de lucruri, mai puţin la unul. După ce m-a pus să promit că o să fiu tare, am aflat: cel mai bun prieten al meu murise, la mii de km distanţă, cu două săptămâni înainte de a veni acasă şi la o săptămână de la ziua lui. Îmi cer scuze dar nu am cuvinte şi nu cred că există cuvinte care să descrie cum întreaga mea lume s-a prăbuşit în câteva secunde.
Lunile ce au urmat m-au robotizat: mancat, dormit, servici..atât. Îmi răsuna în gând sintagma „Viitorul sună bine. Ai încredere în mine” pe care mi-o spusese într-una din ultimele noastre conversaţii. Dar cum să sune bine când cea mai importantă persoană din viaţa mea nu mai era lângă mine, când omul care credea în mine şi visurile mele nu mai era?
Nu mai visam la viitor, nu mai făceam planuri, nu mai găseam puterea să mă implic în niciun proiect. Până când, în luna august, mergând cu Ratb-ul am auzit o reclamă cum că pe Kanal D reîncepea emisiunea Vrei să fii milionar? Pentru că tot ceea ce făceam acasă era să stau cu căţeluşa mea si să mă uit la filme, am început să sun pentru preselecţiile pentru concurs, până când într-o zi am reuşit să mă calific în platou. Acea zi când am fost în platou prima oară a însemnat prima gură de oxigen în multe luni. N-am ajuns pe scaun, însă ajunsă acasă am trăit un sentiment pe care îl uitasem: ambiţionarea. M-am ambiţionat să încerc până cand reuşesc să ajung pe scaun. Am redescoperit apoi spiritul competitiv, emoţiile, dorinţa de a acumula informaţii noi, de a comunica şi cunoaşte oameni noi, şi încet încet, văzând că românii îşi îndreaptă atenţia şi apreciază emisiunea, am regăsit puterea să visez şi să cred ca se poate schimba ceva în bine în România şi că oamenilor le pasă şi îşi doresc lucruri de calitate. M-am trezit după o hibernare de 8 luni şi mi-am dat seama că visurile şi planurile mele, dar mai ales ale celui mai bun prieten al meu – care de multe ori coincideau – nu trebuie uitate. Acum am un plan de viitor, ambiţie, optimism şi cel mai important speranţă. Pentru asta, cu riscul de a părea lacrimogenă, vreau să mulţumesc celor de la Kanal D că au reluat această emisiune, sper să aibă cât mai multe sezoane şi vreau să le urez şi lor, şi lui Virgil Ianţu şi tuturor celor care apreciază şi sprijină cultura „Sărbători fericite”.
«Vrei să fii milionar?» este cel mai popular quizz de prime-time din lume. A fost produs pentru prima dată în lume în Marea Britanie pe reţeaua ITV în Septembrie 1998. Conceptul original constă în sistemul capabil de a oferi un premiu fără precedent în istoria televiziunii acelor concurenţi care reuşesc să răspundă corect unei serii de întrebări de cultură generală. În realitate, succesul formatului nu a fost dependent de acordarea premiului cel mare. Suspansul, drama, tensiunea din modul de realizare au făcut ca peste un miliard de telespectatori din întreaga lume să stea cu sufletul la gură în faţa televizoarelor. În România, premiul va fi de 1 milion de lei.
«Vrei să fii milionar?» este mai mult decât un game show: cu o imagine deosebită, o muzică specială de atmosferă, fiecare episod conţine dramă şi suspans atunci când concurenţii se confruntă cu dilema de a câştiga sau de a pierde sume importante de bani care le pot schimba viaţa
«Vrei să fii milionar?» este o şansă unică pentru toţi cei care au ales şcoala şi cartea pentru perfectionare şi care au înţeles că succesul şi cunoaşterea nu se exclud.
“«Vrei să fii milionar?» este singura emisiune pentru care aş fi revenit pe sticlă în calitate de prezentator. Este un format care m-a lansat, care mi se potriveşte şi cu care mă identific. Publicul din România are dreptul să primească din partea staţiilor de televiziune emisiuni curate şi interesante. De mult nu a mai existat în peisajul media o emisiune de cultură generală, iar publicul mă intreba când revin pe sticlă cu «Vrei să fii miliardar?». Uite că revenirea se întâmplă după aproape 8 ani, la Kanal D cu «Vrei să fii milionar ?». Îi invit pe toţi românii să se înscrie la concurs deoarece ştiu că pot şi că merită să câştige premiile puse în joc.” declară Virgil Ianţu, vedeta Kanal D şi prezentatorul emisiunii.
Jerome Bruner s-a născut în SUA, fiind unul din cei care şi-au pus amprenta asupra metodelor de învăţare.
Bruner descrie procesul de învăţare astfel: mai întâi un copil găseşte în manipularea materialelor regularităţi similare celor pe care deja a ajuns să le cunoască. După Bruner, un copil găseşte anumite similitudini între ceea ce face el în lumea exterioară şi anumite modele sau matrice pe care le stăpâneşte din punct de vedere intelectual. Descoperirile implică o recunoaştere internă a ideilor cunoscute anterior.
• Vă invităm la o Conferinţă de Presă, luni, 18 iulie 2011, ora 13, la Casa Adrian Păunescu din Bucureşti, str. Dionisie Lupu nr. 84, sector 1, având ca temă :
• Prima ediţie a Premiilor Naţionale « Flacăra lui Adrian Păunescu », manifestare care va avea loc miercuri, 20 iulie 2011, la Arenele Romane din Bucureşti, de la ora 19, în ziua în care se împlinesc 68 de ani de la naşterea poetului.
• Premiile sunt oferite de Revista « Flacăra lui Adrian Păunescu », iar evenimentul este organizat de familia Adrian Păunescu, Fundaţia Constantin, Fundaţia Culturală «Om Bun», Civis Mart Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi al Ministerului Culturii.Andrei Păunescu
Trebuie să fi fost la gradiniţă în grupa mijlocie, atunci când verişoara mea aflată în grupa mare a jucat într-o piesă: „Sarea în bucate”. Fie ca e vorba de sare sau de alt ceva, fiecare avem un ingredient fără de care mâncarea nu are niciun gust şi nicio savoare. Dacă la nivel metaforic considerăm bucatele a fi viaţa, atunci fiecare are un loc, o activitate, o idee, indeletnicire sau o persoană care corespunde ingredientului esenţial.
Mai târziu am aflat că orice construcţie se plămădeşte în jurul unui ax, unui stâlp sau unui perete de rezistenţă. Dar când sarea, axul, stâlpul, peretele se prăbuşesc şi dispar pentru todeauna, ce se întâmplă cu mancarea şi construcţia respectivă? Rămâne o viaţă fără gust sau savoare, şi care se poate prăbuşi şi ea în orice moment.
Dar până la urmă tot ce avem este doar prezentul, viitorul fiind un bagaj de amintiri pe care ni le creem singuri. Trăim prea mult în trecut sau în viitor, şi mult prea puţin în prezent. Este, desigur, bine să aruncăm un ochi în trecut pentru a învăţa, este, de asemenea, bine să ne gândim la viitor pentru a avea responsabilitatea acţiunilor şi motivaţia continuării. Însă trecutul, în afară de pilde nu poate oferi nimic nou pentru ca nu putem sau nu ştim cum încă să-l schimbăm. Viitorul, e bine să-l creionăm în proiecte şi visuri, însă nu trebuie să uităm că cel mai important e drumul şi nu neapărat destinaţia, iar drumul este în prezent, azi, nu mâine.
Copleşiţi de grijile mărunte ale vieţii cotidiene, asemenea unei ploi tomnatice, amânăm lucruri, acţiuni, cuvinte şi sentimente pentru mai târziu. De multe ori nu găsim timp pentru acestea în prezentul nostru aglomerat şi monoton, dar le înghesuim pe toate în viitorul care pare infinit. Doar pare... Discrepanţa dintre iluzia acestui timp infinit al viitorului şi realitatea lui este uneori atât de imensă încât timpul alocat viitorului este redus chiar şi la zero.
Obişnuiam să spun că mi se blochează mintea atunci când încerc să găsesc un răspuns la întrebarea „Ce este dincolo de Univers?”. Îmi pare hilară această tentativă filosofică acum, când mintea mea cu greu sau aproape de loc nu poate străpunge bariera zilei de azi. Dar azi îl iau ca atare şi încerc să fac tot ce pot pentru a nu-l risipi în zadar. Azi îl folosesc pentru a ajuta, aşa cum pot, aşa cum mă pricep – uneori bine, alteori mai puţin bine – pe ceilalţi să-şi plămădească şi să-şi împlinească planurile şi visurile, să zâmbesc în loc să mă încrunt şi să încerc a găsi calmul atunci când poate aş vrea să urlu.
Am înţeles că nu am cum să-mi înalţ fără ax de rezistenţă o casă a vieţii proprie, dar asta nu mă împiedică să întind o mână celor care au nevoie. Acum, mai mult decât oricând ştiu că viaţa în aceasta dimensiune este scurtă şi trecătoare, fiind doar un test, o etapă în drumul de accedere spre un alt nivel. Există într-o altă dimensiune un mâine pe care să-l umplu şi eu cu visuri, speranţe, lumină. Tot ce pot să sper este că la sfârşitul acestui drum o să pot primi permisiunea de a păşi acolo unde gustul şi savoarea nu se mai pierd niciodată
